Santajul Gandirii Nule

Una din cele mai triste zile din viaţa unui om este atunci când a venit timpul să fie sclav. Spaţiul şi timpul sunt “tiranii nostrii cei mai cruzi” spunea cineva mult mai învăţat decât contemporanii. Probabil că dacă ar fi trăit în zilele noastre, Miguel de Unamuno, ar fi spus şi acum că “OMUL şi GÂNDIREA lui sunt tiranii nostrii cei mai cruzi”.
Fără îndoială că timpul este ireversibil (şi de aceea este un mare duşman al omului) şi nu putem să facem ca ceea ce odată înfăptuit să nu fi fost făcut. Omul însă, este singura sursă adevărată de informaţie, deţine controlul lumii fizice, este prizonierul timpului şi al spaţiului iar asta probabil că îl face mult mai periculos decât TIMPUL, îl putem cumva compara cu Dumnezeu, dacă suntem slabi de înger şi fără o personalitate bine conturată şi ancorată în realitate.
Dar probabil mai interesant ar fi să ne dumerim de ce Omul şi Gândirea sunt mult mai periculoase pentru El însuşi. Omul poate vorbi, te poate face să suferi doar spunându-ţi câteva cuvinte, te poate constrânge să reacţionezi într-un fel sau altul doar printr-un simplu şantaj. Simţul comun presupune că mai întâi gândim şi după aceea îmbrăcăm în cuvinte gândirea noastră. Avem tendinţa de a considera clare şi evidente opiniile care ne sunt cel mai familiare, acelea cu care ne-am obisnuit. De aici porneste o altă plăsmuire tipic umană. Dacă vrei să stăpânesti ceva (în acest caz pe cineva), trebuie să îl cuceresti înainte, să îl faci sclav, să îi şantajezi gândirea, să îl şantajezi chiar pe EL însuşi. Odată trăit într-un climat ostil, care te împiedică să te dezvolti intelectual şi liber, în viitor vei avea tendinţa să aplici acelaşi tratament celor pe care îi consideri inferiori. Omul îşi aduce bunăstarea psihică şi etică în propriul habitat, ducând suferinţa şi umilinţa în spaţiul celor din jur.
Ca să te menţii în vârf trebuie să îţi menţii performanţele trebuie să nu mai fii prizonierul nimănui, ba chiar să deţii sub control scăpările morale ale semenilor.
Multe minţi încă mai sunt sub nimicitorul control al unor doctrine dezastruoase pentru evoluţia conştiinţei umane, Comunismul.
În comunism, spiritul învăţa că trebuie să se supună unui înalt conducător, unei gândiri care nu îi aparţine şi care vrea să îl ducă spre înalta dezvoltare morală şi deontologică a spiritului uman.
Un anume om, este şef peste acţiunile întrepreprinse de cineva, dar el va întelege, aproape sigur, că este stăpân şi peste gândirea omului, peste conştiinţa lui şi în atare consecinţă va folosi cuvinte care nu înseamnă nimic, dar dau de înteles că ori acţionezi cum ţi se spune (să fii sclav) ori renunţi. Este de prost gust, este un şantaj mizerabil, degradant şi înjositor, în primul rând, pentru cel ce le foloseşte. Toate aceste acţiuni încearcă să îl hiperbolizeze, pe cel ce le gândeste, în ceea ce probabil nu va descoperi vreodata: să fie OM, să aibă Conştiinţă. Defapt substratul este o rezultantă a şantajului Gândirii Nule pe care unii o posedă şi o folosesc neştiind că îl face pe cel care încearcă să gândească, să reducă libertatea la resemnare, să renunţe la Liberul Arbitru, transformândul în sclavul Gândirii Nule.
Cunoaşterea şi folosirea necesităţii Liberului Arbitru vor fi instrumentele eliberarii omului de astfel de retrogradaţi deontologic de pe scara valorilor umane.
Românica te Iubesc. Fie şi pentru cei care sunt DIFERIŢI.